Paul Negrut – Strategia de lucru LGBTQ


In urma cu aproape 2 ani de zile am avut posibilitatea neimaginata si neasteptata sa stau de vb.cu unul dintre conducatorii sodomitilor pe America, organizatia LGBTQ si nu mai stiu ce adauga la aceasta denumire a lor. Acest om care a fost unul dintre conducatorii lor. Miraculos, in urma unor lucrari dumnezeiesti s-a intalnit cu Cristos si a primit mantuirea. A iesit de acolo si s-a izolat undeva intr-o zona a Americii ca sa stea sa citeasca Biblia, sa memoreze, sa se roage, sa posteasca sa i se curate mintea. Sa i se curate mintea de toate amintirile murdare si sa i se umple de frumusetea Lui Dumnezeu.

Stand de vb.cu el, mi-a explicat ca organizatia lor are un plan bine pus la punct in felul urmator. Au facut fisa intregii Americi pe state, pe unitati administrativ teritoriale, pe localitati, pe institutii mari, mici, mijlocii si fisa pe care au facut-o la fiecare cuprinde urmatorul lucru: cine sunt oamenii de partea lor, cine sunt impotriva lor, cine sunt neutrii.

Dupa ce iau identificat la nivelul intregii tari, mi-a spus: „Scopul nostru este ca pe cei care sunt impotriva noastra sa-i distrugem cu toate mijloacele posibile, sa-i falimentam economic, sa creem scandaluri mediatice, sa-i distrugem mediatic, sa-i tragem in procese, sa-i dam in judecata pana cand ii istovim ca sa ii scoatem din orice activitate si din orice pozitie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *