Paul Negrut – Ce crezi si pe cine crezi cand stirile sunt contradictorii ? – 2 –


– continuare din partea 1 –

Astazi fiind duminica Tomii ne vom uita la modul in care Toma s-a raportat la aceste stiri contradictorii. Sa vedem ce a fost in mintea lui, in inima lui. Cum s-a raportat Toma la aceste stiri. Asa ca va rog sa tineti Scriptura deschisa la Ioan cap.20 si citim vers. 19 la 23.

„In seara aceleiasi zile, cea dintai a saptamanii, pe cand usile locului unde erau adunati ucenicii erau incuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat in mijlocul lor si le-a zis: “Pace voua!” Si dupa ce a zis aceste vorbe, le-a aratat mainile si coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat cand au vazut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: “Pace voua! Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi.” Dupa aceste vorbe, a suflat peste ei si le-a zis: “Luati Duh Sfant! Celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate; si celor ce le veti tine, vor fi tinute. Toma, zis Geaman, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Domnul.”

Este ziua invierii si e seara. De dimineata devreme au circulat stiri contradictorii. Maria Magdalena, celelate femei care au mers la mormant au venit sa le spuna ucenicilor ca Domnul a inviat si l-au vazut. Evanghelistul Luca ne spune ca vorbele acestea li se pareau ucenicilor basme, povesti. Cum sa crezi o asemenea nascocire?

Petru si Ioan fug la mormant. Vad mormantul gol, vad fasiile de panza, vad totul si se intorc mirati. Da, cred ca nu este in mormant, dar ce sa creada? Maria Magdalena cand e la mormant, inainte de a recunoaste pe Domnul, crezand ca este gradinarul ii spune: „Domnul meu, daca l-ai luat, spune-mi unde l-ai ascuns.” „Ma duc sa-L caut, sa-i recuperez Trupul.”

Si acum suntem in seara primei zile. 10 ucenici ai Domnului sunt impreuna in camera de sus in Ierusalim. Unul lipseste, altul era deja in iad. Cel care lipseste este Toma. Cei 10 au parte de o intalnire reala cu Domnul inviat. Le dovedeste faptul ca este El aratandu-le semnul cuielor si aratandu-le semnul sulitei in coasta. Ca este acelasi Domn Isus Hristos care a murit, acelasi care a fost rastignit, este in acelasi trup, dar trup inviat.

Ucenicii iL vad pe Domnul si se bucura. Toma a lipsit de la biserica in ziua aceea. N-a fost cu ei. Nu stim exact motivul. Toma este singur. 10 care au ramas sunt intr-un loc, 1 dintre cei 11 ramasi este in alta parte. Sa fi fost dezamagit? Sa fi fost reactia lui naturala? Stiti ca sunt unii oameni care atunci cand sunt suparati vor sa-i lasi in pace. Asa-i? Sunt unii oameni care cand sunt suparati vor sa vorbeasca. Sa fi fost Toma dintre cei care atunci cand sunt suparati, necajiti vor sa taca, sa fie lasati in pace? Nu stim.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *