Dar si in vreme de intristare, noi putem spune „Slavit sa fie Domnul”! Si Dumnezeu care poate sa dea mangaierea pe care numai El poate sa o dea inimii omului sa daruiasca mangaierea intregii familii si Domnul sa va binecuvanteze. Suntem in Casa Domnului nu cum am planuit noi. Noi oricum vroiam sa venim in seara aceasta la Botosani la adunare. Si noi in viata avem multe lucruri care le planuim, le schimbam, dar in viata fiecarui om exista 2 momente care nu le planuim noi si nu le putem schimba: nasterea si moartea, astea sunt planuite de Dumnezeu.

Ca mai intervin oamenii si mai au metodele lor si ar vrea ei sa schimbe in privinta nasterii si in privinta mortii, Cel ce randuieste toate lucrurile este Dumnezeu. Si noi suntem cuprinsi fiecare in dreptul nostru intre nastere si moarte. Pentru sora Vremea Aglaia, timpul acesta care Dumnezeu l-a randuit intre viata si moarte, a fost lung, 92 de ani. Sa numeri 92 la rand, dureaza un timp sa numeri pana la 92. Dar 92 de ani sunt ani indelungati. Si daca stam sa ne gandim la vremea care o traim si vremea care a trecut in 92 de ani, a prins multe evenimente in viata ei. Ce este cel mai important este cum sfarsim. Si atat de bine este cand cei care iL cunosc pe Dumnezeu sfarsesc impreuna cu Dumnezeu.

Vorbeam cu fratele Victor si imi spunea joi: „Mama a intrat in coma si s-ar putea sa veniti la priveghi.” E atat de frumos cand pentru cei care cred in Domnul Isus Hristos moartea este o moarte binecuvantata. Chiar daca lasa in inima noastra o durere si la 92 de ani, mama si plecarea ei de pe pamant este dureroasa. Stiti de ce? Pentru ca in primul si primul rand ea este mama. Este cea care a dat viata, cea care s-a ingrijit. Si in al 2-lea rand este ceva ce nu realizam decat dupa plecarea celor dragi ai nostri. Pierdem un mijlocitor. Si eu am piedut 2 mijlocitori, si era mult mai usor cand traia mama soacra, tata socru. Era mult mai usor, parca simteam altfel, rugaciunile mele erau mai scurte, biruintele mai dese, mai mari, si au plecat 2 si ma gandesc ca anii au trecut si parintii mei au trecut de 80 de ani si zi de zi ma gandesc, cand va pleca unul, cand va pleca altul.

Pentru cei tineri e ceva de neinteles, si auzeam pe Duhul Domnului spunand si anul trecut si in mod special pentru anul acesta: „In anul acesta vor pleca mai multi mijlocitori”. Era o chemare undeva intr-o adunare si spunea Duhul Domnului, aici in Romania, intreba: „Cine vrea sa fie mijlocitor? Cine vrea sa ia locul?” si daca nu ma insel cred ca si aici la Botosani a fost chemarea aceasta candva. Cine vrea sa ia locul la mijlocitori? Si as vrea ca Dumnezeu sa binecuvanteze pe cei ce sunt tineri si sunt aici in ziua aceasta, sa-i ajute sa inteleaga lucrul acesta.

Stiti care este durerea mea? Eu umblu mai des, vad mai multe, daca ar fi fost o zi de nunta, adunarea era arhiplina. Era arhiplina. Si stateam si ma gandeam: De ce vin oamenii la nunta? Vin din obligatii, vin ca vad 2 tineri care pornesc pe drumul vietii, nu stie ce ii asteapta. Daca ar fi fost sa fie inmormantarea unei tinere sau a unui tanar, adunarea era plina. De ce oamenii in ziua de azi, copiii Lui Dumnezeu, nu-si mai fac timp sa vina sa…prin prezenta noastra, stiti ce facem? Mangaiem familia. Prin prezenta noastra mangaiem familia. Dar in acelasi timp, prin prezenta noastra creem unitate. Prezenta noastra in Casa Domnului, nu doar la bucurie, prezenta noastra, la amaraciune, la necaz, la inmormantari, la priveghiuri, se creaza unitate.

Zilele trecute, am fost chemat la o inmormantare insistent. Insista o verisoara dea mea, o femeie care nu avea pe nimeni. O femeie care s-a pocait de vreo 22 si ceva de ani undeva intr-un sat aici in imprejurimi, in Suceava. Si spunea ea, dupa ce s-a pocait, 21 de ani s-a ingrijit de Casa Domnului, 21 de ani ea era dimineata sa faca focul cand era iarna, 21 de ani zi de zi cand era adunare, adunarea era curata. Femeia aceasta benevol s-a ingrijit de Casa Domnului.

Si m-am uitat in ziua inmormantarii, copii care nu erau intorsi la Domnul, pentru ca ea era singura pocaita din familie. Cativa frati slujitori, cateva femei mai invarsta si m-am gandit: „Oare nu se merita, toti cei din Berchisesti, am scapat si numele, nu se marita sa fie prezenti aici si copii si tineri si batrani, sa lase lucrul ca o dovada de recunostinta, pentru ca femeia aceasta a ingrijit atatia ani in Casa Domnului sa aiba caldura, sa fie curat?”

Frati si surori, noi cand venim aici,in casa de jale, scrie si Dumnezeu. Scrie Dumnezeu. Nu credeti? Dumnezeu scrie. Cand venim in Casa de jale Dumnezeu scrie. Stiti de ce? Pentru ca venim ca si o dovada de prietenie si ca o dovada de fratietate, si ca o dovada de dragoste si de ascultare de Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute sa luam aminte! Dumnezeu sa ne ajute sa ne facem timp sa mergem in casa de jale, indiferent daca cunoastem sau nu cunoastem. Eu va spun sincer, nu am cunoscut-o dar nu mi-a parut rau ca m-am dus. Pentru ca am invatat ceva, am invatat ceva pentru mine personal.

Si oridecate ori suntem prezenti in casa Domnului noi spunem ca venim sa invatam, noi spunem ca venim sa ne intalnim cu Dumnezeu. Dumnezeu vine si la bucurie, dar Dumnezeu vine si la necaz. Si s-ar putea la bucurie cateodata cand bucuria nuntilor iese din tipar, Domnul sa fie intristat. Dar la necaz Domnul sa se uite la noi si sa ne vada starea noastra. De aceea Dumnezeu sa intareasca familia si sa intareasca tot poporul Domnului.

Ma uitam peste cuvintele acestea care au fost citite si se spunea aici de Dumnezeu care ne mangaie in necazurile noastre. Care dintre noi cerem necazuri? Nici unul nu ne rugam „Doamne da-mi necaz.” Ne mai rugam noi „Doamne da-ne rabdare” Si Domnul ne ingaduie in necaz ca necazul aduce rabdare. Stiu lucrul acesta, am auzit pe cineva spunand…spunea Duhul Domnului: „Nu tu mi-ai cerut rabdare? Si Eu ti-am dat necaz, ca din necaz vine rabdarea. Tu mi-ai cerut lucrul acesta.”

De aceea as vrea ca Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ca pentru cel ce trece prin necaz exista o rasplatire. Exista o rasplatire daca trece biruitor. De aceea Dumnezeu sa ne ajute pentru cei ce trecem prin felurite necazuri, felurite incercari, sa ne ajute Bunul Dumnezeu, gandul acesta cand treci printr-un necaz, cand treci prin incercare sa fie in inima ta si sa fie in inima noastra: EXISTA O RASPLATIRE PENTRU CEL BIRUITOR.

Daca nu trec biruitor s-ar putea ca Dumnezeu sa ma mai treaca inca o data, si inca o data, si inca o data, daca nu trec biruitor. Eu mi-aduc aminte de o intamplare care…imi povestea fr.Cornel Barsan si spunea ca aici la voi in Botosani Domnul a vorbit cuiva ca-l va ocroti si el era sofer de tir si intr-o dimineata, spunea el, nu s-a mai putut da jos din pat si era tare supart, tare amarat ca il dureau toate si nu se putea misca si cand l-a sunat seful lui sa mearga in cursa a spus: „Nu pot sa merg ca nu pot sa ma misc. Cum sa conduc tirul?” Si a ramas, seful a trimis pe altul, si el a ramas cartitor in necaz, in suferinta aceea a ramas nemultumit. Si nu vedea nici o biruita, nu vedea „de ce trec prin necaz?”

Dar cand dupa 7 ore spunea el, a sunat din nou seful si el era tot in pat si a zis: „Ce faci?” „Tot in pat. Nu pot sa ma scol.” Si a zis: „Auzi, multumeste Lui Dumnezeu. Ala care l-am trimis in locul tau a murit intr-un accident de masina.” Si atunci spunea…fratele Cornel spunea ca a zis respectivul om, a uitat ca a fost fara vlaga. Cand a auzit ca cel care a fost trimis in locul lui a murit, a realizat ca aici a fost ocrotirea Lui Dumnezeu.

Suntem ingaduiti in necaz, cateodata noi nu cunoastem sfarsitul necazului, nu cunoastem de ce trecem prin necaz, dar necazul este o lectie pentru noi. De aceea Dumnezeu sa ne ajute sa trecem biruitori. Cel ce trece biruitor prin necaz primeste o rasplata. Doamne ajuta-ne la aceasta.

– sfarsitul primei parti a acestui mesaj. Continuarea acestui mesaj in partea a 2-a –