Petrica Gaina – Locul crestinului adevarat – 2 –


– continuare din partea 1 –

Vreau sa va zic ca am citit de aici ca vineri seara am fost la evanghelizare la Orastie la adunarea baptista si de aici am vorbit. Ma gandeam ca nu inregistrati, dar mi-ati spus ca transmiteti, fie binecuvantata si transmisia aceasta spre cei care au nevoie. Sa-i mangaie Domnul pe cei care nu pot veni, sau sunt departe, si pe ceilalti sa-i trezeasca pe toti la o adevarata viata de crestini adevarati.

Noi am hotarat in zona de unde venim noi, in fiecare an avem cate…anul multumirii, anul pocaintei, anul acesta l-am numit Anul Bibliei. Si am hotarat ca toti membrii din bisericile din zona unde am slujit in Valea Bistre i de la Obreja pana aici la Bucova la Portile de Fier sa citeasca fiecare membru cel putin o data Biblia toata anul acesta si cei care poate sunt mai batrani, citesc mai greu, macar Noul Testament. Si a fost foarte interesant ca asa ca niciodata s-au mobilizat toti si am ajuns acolo cu citirea Bibliei, eu de fapt o citesc de multa vreme, de multi ani asa la rand si o citesc foarte usor. Odata o citesc toata si mai ajunge sa mai citesc odata Noul Testament intr-un an, de 2 ori Noul Testament.

Si vreau sa va spun ca acum sunt cu citirea la Apocalipsa, aseara eram dar cam lenevit asa in ultima vreme, eram pe la cap.9 dar fiindca mi-a cazut bine asa cu citirea Bibliei, cu evanghelizarile, cu invitatiile pe unde ma duc, mi-am adus aminte caci cu ani in urma, am avut asa, o frumoasa descoperire, sa nu credeti, Apocalipsa este o carte foarte grea si multi isi dau parerile lor, nu le luati drept descoperiri din partea Domnului. Oamenii si-au dat parerile lor, parerile lor pot fi gresite, adevarul asa cui vrea Dumnezeu sa il descopere, unii l-au rastalmacit spre pierzarea lor, au facut confesiuni, s-au rupt de biserici.

Dragilor mi-aduc aminte, fratele Niculita Moldoveanu a scris Apocalipsa cuvant cu cuvant. Acum, el a zis ca s-a rugat Domnului pentru fiecare verset, adica verset cu verset. Si eu am fost foarte curios doar la cateva, unde oamenii se impotmolesc, se distanteaza, si el a zis, acolo unde lucrurile stau mai greu de talmacit, s-a rugat, a postit, a intrebat pe altii, a cercetat si dupa aceea a scris: „Iata ce mi-a zis Domnul.” Stiti, daca stai, adventistii zic ceva, penticostalii zic altceva, baptistii cine stie ce…dar daca stii ce a zis Domnul, asta este cel mai valabil si clar.

Mi-aduc aminte ca am fugit repede sa vad…eu nu asta vreau sa vorbesc azi…ce zice El despre 666 si a luat asa: „In anul 1500 Martin Luther a zis asa…Calvin a zis asa…in ziua de astazi s-a spus asa, asa…” Si a spus parerile tuturor, si a zis „Iata ce mi-a spus Domnul: „Nu-i este dat nimanui sa cunoasca adevarul acesta pana la vremea hotarata de Dumnezeu. Atunci Dumnezeu il va descoperi sfintilor Lui ca sa nu fie inselati.”” Speculatii, fac la predici, sa te incante, raman gura-casca. Neadevaruri.

Venise un frate aici, de unde a fost fratele Neag si zice: „Mai, am ascultat un predicator cand a vorbit despre caderea lui Eutih de la etajul al 3-lea, de ne-a lasat pe toti cu gura-casca, ce-i la catul 1, ce-i la catul al 2-lea, cei la al 3-lea. Vorbea niste prostii mai mari decat el, ce sa fie, era la catul al 3-lea ca acolo era adunarea, a cazut si…da, dar poti asa sa faci sa scoti din admiratii, din mintea oamenilor.”

Dragilor, Biblia are o singura interpretare, cea pe care a dat-o Duhul Lui Hristos, Duhul Domnului. Da, dar nu ma bag eu in Apocalipsa, as vrea sa va spun ca dintr-un singur verset vorbesc, poti sa il pui pe perete, pe ecran, este numarul meu preferat, 17, 1 cu 17 Apocalipsa si acolo scrie asa, foarte frumos: „Cand L-am vazut a cazut la picioarele Lui ca mort, El si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: „Nu te teme, Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma.”” Am impartit versetul acesta in 3 si am pus un subiect, un titlu: „Cand L-am vazut (revelatia, descoperirea), am cazut la picioarele Lui ca mort (capitularea), El si-a pus mana peste mine (protectia).” Si am intitilat asa mesajul din dimineata aceasta: LOCUL CREDINCIOSULUI ADEVARAT. Unde-i locul nostru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *