– continuare din prima parte –

Dar oare ce se intampla cu oamenii care ajung in iad? Ce fel de viata au? Ce fel de existenta? In Evanghelia dupa Luca la capitolul 16, Domnul Isus da un exemplu si ne spune despre Lazar si despre omul acela bogat. „A murit si bogatul si l-au ingropat. Pe cand era el in Locuinta Mortilor in chinuri si-a ridicat ochii in sus, a vazut pe Avraam de departe si pe Lazar in sanul lui si a strigat: „Parinte Avraame…” Si apoi ia spus: „Mai am acasa 5 frati…”

Ce intelegem de aici este ca oamenii care ajung in iad ajung pe deplin constienti, nu-si pierd constienta. Nu intra in coma. Nu sunt in moarte cerebrala. Cand ajung in iad sunt in deplinatatea constiintei. Sunt constienti de locul in care au ajuns, sunt constienti de motivul pentru care au ajuns acolo. Si sunt constienti de ceea ce se intampla acolo. E o constienta deplina. O pastrare a memoriei, o pastrare a capacitatii de recunoastere, o pastrare a amintirilor de aici de pe pamant. Dar si cu experimentarea deplina, nu anesteziata, experimentarea deplina a tot ce se intampla acolo.

Ce se intampla acolo? Ce anume se intampla acolo in iad? Biblia ne spune ca iadul este un loc in care lipsesc total binecuvantarile Lui Dumnezeu. In iad nu exista nici o binecuvantare a Lui Dumnezeu. Cand vorbeste despre absenta binecuvantarilor a Lui Dumnezeu, Biblia spune ca acolo este locul de intuneric vesnic, adica nu este lumina.

Cand Dumnezeu a creat universul, in prima zi a creatiei a zis: „Sa fie lumina!” Lumina este una dintre marile binecuvantari a Lui Dumnezeu pentru noi pamantanii. Daca nu este lumina, toata vegetatia se ofileste. Moare. Fara lumina, este greu sa ai viata. Dar nu numai absenta luminii caracterizeaza iadul. Adica intunericul. Ci si absenta apei. In iad nu este apa. Si cand ajungi intr-un loc in care este intuneric si nu este apa, este un loc din care lipsesc toate celelalte binecuvantari.

Asa-i ca miroase a primavara? Azi dimineata, baietii din biserica noastra incurajati de conducerea bisericii au oferit cate o floare fiecarei surori, fiecarei fetite, fiecarei persoane de sex feminin. Ma uitam la fetitele care ieseau cu laleaua in mana si unele dintre ele erau asa de fericite ca au primit o floare. In iad nu va fi nici o floare, nu va fi nici un pom, nu va fi nici iarba. Nu vor fi nici fructe, nu va fi mancare, nu vor fi nici macar un strop de apa.

Dar cei care ajung acolo vor avea nevoie de toate aceste nevoi. De aceea striga omul acela din iad: „Parinte Avrame, fie-ti mila de mine, trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa lase sa-mi cada atata apa cat este pe degetul ca sa imi racoresc limba. Este ars. Este in setea aceea care il consuma, il mistuie. Este in intuneric si dincolo e lumina. Dincolo e apa.

Si cand esti in locul in care lipsesc fiecare din binecuvantarile Lui Dumnezeu, n-o sa fie nici casa, n-o sa ai nici pat sa te odihnesti. N-o sa ai absolut nimic din tot ce inseamna binecuvantarea Lui Dumnezeu, aici atat cat ne da Dumnezeu pe pamant. Plinatatea binecuvantarilor Lui Dumnezeu va fi experimentata cand vom ajunge in cer.

– sfarsitul partii a 2-a a acestui mesaj. Continuarea acestui mesaj in partea a 3-a –